Cine sunt, dincolo de roluri

Mă numesc Radu-Corin Stan şi, înainte de orice, sunt un om preocupat de sens — în cuvinte, în tăceri, în poveşti, în viaţă şi în oameni.

Sunt tată, soţ, creator de conţinut terapeutic şi un om care a stat de ambele părţi ale procesului de transformare: şi în rolul de căutător, şi în cel de ghid.

Nu cred în etichete şi titluri rigide. Cred în prezenţă, în blândeţe şi în curajul de a te întâlni pe tine.

Am ajuns aici trecând prin propriile mele frici, blocaje şi crize.

În 2007, păşeam pentru prima dată pe holurile Facultăţii de Psihologie din Braşov. Şi nu am gândit nicio secundă că vreau să fiu „terapeut”, „coach”, „trainer”, „autor” sau „creator de transe şi meditaţii”. Am pornit atunci de la o întrebare simplă şi importantă pentru mine: „Cum pot să mă înţeleg mai bine şi să trăiesc mai aproape de cine sunt eu cu adevărat?”

Privind înapoi, îmi dau seama că această întrebare m-a adus exact aici: să lucrez cu oamenii care simt că s-au îndepărtat de cine sunt şi caută să se regăsească.

Căutările mi-au fost lungi şi, sincer, deloc uşoare. Însă în acest proces am descoperit ceva extraordinar — faptul că întrebările şi vocea mea pot să aducă încredere, claritate şi linişte altora. Şi asta în modul meu firesc de a însoţi oamenii şi de a crea pentru ei. 

Aşa s-a format stilul SRC® — Simbolic. Regenerativ. Conectiv.  o esenţă care se regăseşte în tot ceea ce fac. Stilul care atinge atât mintea, cât şi sufletul.

Astăzi sunt pe un drum… al meu.

Creez poveşti, meditaţii şi experienţe ghidate pentru copii şi adulţi.

Dar, dincolo de formă, creez spaţii de transformare pentru oameni aflaţi într-un punct de schimbare — prin sesiuni 1-la-1, cursuri, seminarii şi retreat-uri.

Şi, în tăcere, lucrez la un sistem de transformare umană, profund, numit CAL® System (Child & Adult Liberation® System), care va deveni o resursă pentru cei care vor să-şi vindece rădăcinile.

La final… dacă alegi să lucrăm în vreun fel împreună, să ştii că eu nu-ţi voi promite „viaţa ideală”.
Dar îţi pot promite că, prin tot ceea ce creez, caut să-ţi ofer un spaţiu în care să te simţi un suflet întreg, nevânat, nejudecat.

Un spaţiu în care să te poţi regăsi, să te poţi asculta, să te poţi simţi. Să redevi tu.

Iar dacă acum simţi că nici tu nu mai poţi continua la fel cu viaţa ta, atunci poate că aici şi acum va începe ceva diferit.

Ce m-a format — ca om şi ca ghid

În spatele stilului unic în care aleg să însoţesc oamenii stau ani de căutări, practică şi formări solide — alese nu pentru a crea un statut, ci pentru a obţine o înţelegere profundă a fiinţei umane.
Astfel am ajuns să învăţ metode care lucrează în profunzimea subconştientului şi aduc claritate în prezent, cu scopul de a modela viitorul.

Ca să înţelegi mai bine cine sunt şi cum lucrez, iată câteva dintre etapele-cheie din pregătirea mea, care m-au conturat ca ghid şi om:

🔹 Licenţiat în Psihologie

Universitatea Transilvania din Braşov

🔹 Formare în NLP – Master Practitioner & Trainer

Certificat de American Board of Neuro Linguistic Programming (ABNLP)

🔹 Master Practitioner of Hypnotherapy

Certificat de American Board of Hypnotherapy (ABH)

🔹 Master Practitioner of Time Line Therapy®

Certificat de Time Line Therapy® Association

🔹 Business & Life Coach – Master Practitioner

Certificat de ABNLP

🔹 Inginer Diplomat în industria lemnului

Universitatea Transilvania din Braşov (o etapă diferită, dar parte din mine şi foarte importantă în parcursul meu)

Îţi las în imagini, ce nu pot spune în cuvinte

„Viaţa este despre momente. Nu le aştepta, creează-le.” — Tony Robbins

Uneori uităm să ne oprim şi să simţim.
Însă exact din momentele simple se ţes lucrurile care contează…

Dacă simţi că vrei să-mi scrii sau să-mi laşi un gând, o poţi face oricând. Cu încredere, fără grabă, pe 📱 WhatsApp sau ✉ e-mail.